Poezii despre Dragoste:

Pe așternutul cerului de vară
stau tolănite stelele dormind.
Și mă întreb, pentru a câta oară,
Cum de-n priviri și-n toate se-aprind?

Bată-te, fecior, năpastă,
Fulgerat de ploi viclene,
Să-ți găsești cal și nevastă
În noaptea de Sânziene!

Nasc și la Moldova dascăli zău am
văzut măcar unul înconjurat precum
Socrate de invidia celor șapte minuni
ale lumii moderne admiră și taci mi

Destin
...
Lângă tine, mă simt mai bogat decât aș fi crezut că pot fi vreodată. De câte ori privesc tot ce mă înconjoară în lumea noastră, mica noastră lume făurită cu mâinile tale, de câte ori îți aud glasul sau îți citesc poeziile, tot de atâtea ori mi se întărește convingerea că nu ești din lumea asta, ci un trimis special al destinului ori un sol al divinității cu sarcina de a mă îndruma și a mă ține pe calea luminii. Pentru că lângă tine simt cum mă încarc cu lumină și am convingerea că mergem amândoi spre lumină.
Cum să-ți spun oare? Cum să-ți mai spun? Când lângă tine, Rază de soare, mă simt mai bun? Ți-am spus odată ciob de lună, scăldat în lacul ce sclipește și val cu val pare c-adună din cerul înstelat, cunună! Ți-am mai spus Rază de soare, visul viu al vieții mele, floarea unei lumi din stele, regina norilor pufoși, ce se așază maiestuoși, să-ți facă desen pe cer, minunat și efemer, tu, visătoare să-i privești, apoi să le mulțumești. Cum să-ți mai spun? Fata din vis cu care-am venit de pe Tanis să experimentăm pământul, roua florilor în taina zorilor și să învățăm Cuvântul? Sau să trăim în suferință și destinul să ne strige, să ne cheme să îndrăznim a nu ne teme să nutrim doar o dorință? Dorința-aceea minunată, prin care un băiat și-o fată se regăsesc să meargă-o vreme pe-aceeași cale, Rază de soare?

Și noaptea și zi de zi
m-apropii de Eminescu
învăț arta de-a muri
domnilor cu tot firescul

E cea mai dragă zi din toate cele
Ce-au ferecat sămânța veșniciei
În raiul viu din trupul bucuriei.
E cea dintâia a iubirii mele.

Motto: Iată deci marea, copleșitoare, imensă absență! (Sylvia Plath)

Doamnelor și Domnilor

Iubești atunci când ești grăbit de dorul
De-a te întoarce în același loc,
Sub greul cer al marelui noroc
De a găsi-n prezent tot viitorul,

nu mi-am știut natura de tainic bancomat
cu linie de credit ce pare infinită
într-o criptomonedă de care n-au aflat
bancherii sau escrocii când poartă în ispită

E, poate, o sortită agonie
Să fii departe, să te știu pierdută,
Dar cum și cine-ar fi putut să știe
Că asta se va întâmpla vreodată?