Poezii despre Dragoste:

De când ne știm iubirea? Poate de-un veac, sau clipe,
Poate de-un ceas cu fusul torcând eternitate...
Din amintiri hrănită, din dorurile toate,
Ce ne-au zvâcnit în sânge, noi doruri să-nfiripe.

Iubito,
dragostea mea pentru tine are ochii verzi,
este o fată palidă care traversează parcul
și dispare,

Da, încă mă mai gândesc la tine
și la toată magia dezamăgirilor
noastre, iubite al meu, nemaivăzut!

Cântecul șoptit al beznei
Înflorea tremurător,
Printre suspinări de cetini,
Lâng-un murmur de izvor,

Ai fost aici,
te aștept chiar dacă nu te vei întoarce.

Culeg migdale amare,

Gândul meu zboară într-un cer albastru,
Cuvintele mele se pierd în adâncul mării,
Lama taie adânc în inima mea
În timp ce bătrânețea se apropie.

În miezul nopții, când cerul e negru ca smoala,
Și luna plină strălucește ca un far,
Îmi simt sufletul tremurând de frică
În fața întunericului și a misterelor sale.

Măi, haiducule cu pană
La căciula cea rotată,
Adu-mi inima îndată
Și nu mi-o lăsa furată

Cât fi-vom împreună
…
Privește-n sus. Se lasă ceața.
Privește-n jos. Adoarme viața.

Cine ești tu, încântătoare rază?
…
Te rog să-mi spui,
Pentru tine soarele răsare