Poezii despre Dragoste:

Azi, e un secol de când ai plecat
De când ai stins focul
Un secol de când mi-am forțat norocul
Și jocul, am forțat.

Cu tine am aflat întâi
Cât de frumos e curcubeul,
Când în înaltul cerului
Cu chiot ridicarăm zmeul.

Privesc cum se retrage marea de pe plajă
Și amintiri se deapănă ca într-o vrajă
E cerul o imensă peruzea
Sau parcă haina ta de catifea

Iar s-a grăbit.
Cu verdele ei însetat de zbor
a gustat din cafea şi-a ieşit
strigând “îmi place de mor”.

"Cu tine voi petrece veșnicia"
Mi-ai spus, nu prea de mult
Dar ai plecat, lăsându-mi nostalgia
Și visul întâiului sărut.

el trăia într-un glob de sticlă
îşi punea întrebări încrucişate
şi privea în sine mult mai mult
decât spre univers

Clinchet de oameni

Drumul asta parcă este ars de ploaie
Făr’de urmă-s paşii zilnic rătăciţi,

șchiopătez până la chiuvetă
aleatoriu
nu am nimic la picior
nici în inima goală

Sub cerul de sânge, îl doare
tăcerea, ca într-un mormânt,
a visului care s-a frânt
în vara ce plânge și moare.

Verdele ierbii
poate ţine gândul
în braţele
unui singur loc.