Poezii despre Dragoste:

mereu sunt uimit
de cum îţi poţi urca tu scările de-a-ndăratelea
mai repede
decât toate contemporanele planetare la un loc

Dac-ar fi să-mi rătăcesc
printre rime părăsite
verdele, să-l amăgesc
sub senzaţii-ngălbenite,

Ca-ntr-un vis
În stele scris
Sunt o floare cu petale
Roșii, aspre și amare

Început de toamnă

Am ochii sastisiţi de-atâta vină
Şi pietre cubice de hău pavează vântul,

Sub o apă
pe o piatră
cât privirea s-o încapă
într-un ochi uitat de gând

Azi, e un secol de când ai plecat
De când ai stins focul
Un secol de când mi-am forțat norocul
Și jocul, am forțat.

Cu tine am aflat întâi
Cât de frumos e curcubeul,
Când în înaltul cerului
Cu chiot ridicarăm zmeul.

Privesc cum se retrage marea de pe plajă
Și amintiri se deapănă ca într-o vrajă
E cerul o imensă peruzea
Sau parcă haina ta de catifea

Iar s-a grăbit.
Cu verdele ei însetat de zbor
a gustat din cafea şi-a ieşit
strigând “îmi place de mor”.

"Cu tine voi petrece veșnicia"
Mi-ai spus, nu prea de mult
Dar ai plecat, lăsându-mi nostalgia
Și visul întâiului sărut.