Poezii despre Dragoste:

Inerția poeziei să te lași în voia frumu
seții Ca și când ar fi ultima șansă Ur
mează Apocalipsa Cuvintelor Să nu-ți
pese nici de marele maestru nici de ul

Vino soare, de mă-nfloare
Murmura pădurea-n zori
Pe câmpie creșteau flori
Era primăvară, iară.

Un om… o mască… o figură…
Un biet actor pășind pe scena vieții
Neincăpand în a destinului măsură
Își caută în centrul vechi al pieții

Cazi,
degete în păr
şi alintări
uitate în gând,

Cuţitul

N-am nimic cu tine si lasă-mă-n pace!
Scot cuţitul vieţii şi pe masă-l pun,

Găseşte-mă,
mi-ai şoptit.
Erai aşa aproape
că am simţit

Mi-e dor de tine când dispari, așa
Ca luna plină printre nori
Se-aşterne-o negură în viața mea
Și-n ochii mei, dansează ploi.

nu te înghiţi
în muşcătura unei clipe,
prelinge-ţi secunda
pe buzele unui gând,

Revii ades pe țărmul unde marea,
cu valuri tainice, mângâietoare,
alintă stânci a căror nemișcare,
e-o rugă înspre cer, voind salvarea.

Sunt zeci de ani de când nu am mai fost acasă,
Revăd iar munții dragi, pădurile bogate
Și colo sus în deal e casa bătrânească
Ascunsă-n înălțimi, pierdută printre sate.