Poezii despre Dragoste:

ZMEUL


Sforăia nervos şi ager

Călător în timp

Sus, pe coamă de spirale, constelaţii se-ntretaie
Cu compendii abisale rescriind arhitectura;

foamea aceasta salbatică
care îşi poartă blazonul
pe flamuri aurii
mă invadează

Mă-ntorc în timp
La casa cu pridvor
Sunt printre florile de câmp
Cu ochii, cu gândul măsor

mi-e frig şi mi-e cald în acelaşi timp
de tine
sunt tot mai legat de Dumnezeu
a fugit

A dărui
este a da
spre vedere,
aşa cum ochiului

Îmi iau toiagul și desaga
Și mă îndrept spre muntele Sinai
Unde Tu, Stăpâne scris-ai Tabla
Pe care-apoi, lui Moise o dădeai.

Limba noastră strămoșească
Pâinea-n țest coaptă pe vatră
Miorița românească
Și gherghina de la poartă

Tu ești minunea sorții scrisă printre rânduri
Din poezia vieții de odinioară,
De vei pătrunde iară-n eternele adâncuri
Mă vei găsi în triste versuri dintr-o vară.

Un val ca valul mării, înspumat,
De țărmul vieții mele azi se sparge,
Dă piept cu digul ce tu l-ai ridicat
Zdrobindu-mi ale viselor catarge.