Clinchet de oameni

vineri, 04 septembrie 2015

Clinchet de oameni

Drumul asta parcă este ars de ploaie
Făr’de urmă-s paşii zilnic rătăciţi,
Clinchetul de oameni tace în convoaie
Ninse-n sporii nopţii jilavi, înrobiţi.

Nu mai ştiu de ce din poteci cu roze
Scutură-se viaţă într-un istm de praf,
Dalbele sonete zac în negre poze
Şi scrâşnesc a piatră ca-ntr-un epitaf.

Razele de umbre îmi măsoară goană,
Dar eu asamblez cu năluci înfipte
În ostrov de rugă rupt de la icoană,
Clinchetul de oameni ce-i ascuns în scripte.

Un banchet de gânduri arde-n austere
Temelii de peşteri, ce-au cuprins pământul,
Vor să muşte lumea cu dinţi de tăcere
Şi să juxtapună slovelor, cuvântul.

Dor îmi e de oameni ce rup colivie
Şi-n negoţ de vise-n piaţa de fiori,
Se îmbracă-n clinchet de luminăţie
Şi-n galop de melci îşi vorbesc cu flori.

De prea multe ierni zace nemurirea
În eternităţi sterile, şi-n tăceri orfane,
Vreau să fiu aedul ce-şi cânta sclipirea
În clinchet de oameni, cu chei diafane.

Marian Puscasiu
Septembrie 2015

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: