Poezii despre Dragoste:

Ce faci suflete pãgâne?
Umbli-n drum cum umblă hunii?
Noaptea vrea sã îți îngâne,
Patima deșertăciunii,

Am tot sărutat oftatul enigmaticelor fiare,
Iar pe cele ierbivore le-am mânat către strâmtori,
Știi că-n viața mea lipită de o lungă așteptare,
Tu, cu ochii tăi teribili, cel mai mult mă înfiori?

M-ai crede, că de-a iubirii pară, mistuit voi să mă las,
Că pe domeniu-i și minat, eu tăvălesc curajul unui pas,
Cum mai râvnesc după dantura-i, să mă sfâșie barbar,
Mai să te întreb mi-s cine, să-mi spui tu tot în zadar?

Prin freamãt de pãduri păgâne,
Pe lângã teiul ãsta sfânt,
Din când în când îngânã zâne,
Cu glas de flori pânã-n pãmânt.

Trubadur al pădurilor de stejar
până la malul lacului,
cu lebede negre și păsări cu pene de aur.
În liniștea mea apari

Ieri m-am plimbat prin fața vieții tale,
M-am rimelat cu-amantele-ți suave,
În pãr purtam trădări cu reci petale
Şi toamna o purtam printre octave.

Lasă-mă să-ți văd ochii căprui,
Să mă pierd în adâncul lor tainic,
În privirea ta, totul se descuie,
Un univers ce-ascunde dor și vis.

Te pansez cu zâne ‘nalte de pe muntele cu ciute,
Mâinile să-și ducă trena se transformă chiar în funii,
Și îţi urc în zborul meu, coșuri împletite, mute

Îmi șade-n brațe moartea ca o umbrã,
Iar eu mă simt ciudat, indescriptibil,
Sunt veselă în zori, apoi sunt sumbră,
Și crește-n mine-un viscol incredibil...

Pe naltele-mi cuvinte,
Se-aștern nămeți de argint;
Pe deget îmi stă un fluture
Ce parcă ar vrea să zboare