Poezii despre Dragoste:

Durerea înfloreşte când ating pământul.
Bărbatul singur
privind prin fereastra deschisă şi aripile fragile
căutând aerul.

Fiecare pas devine o alegere intre absurd și tăcere
Mințile iluminate înnebunesc în absurdurile negre.
Fiind strivite de picioarele mentalităților prefăcute,
adevărul ascuns adânc în tărâmul umbrelor tăcute.

M-am trezit străin în propria mea piele,
fără nicio urmă de identitate rămasă.
Rămas străin,singur în propria viață,
numărându-mi încet ultimele zile.

În zori de zi, când străzile se zvârcolesc în umbre,
Și se prăbușesc sub greutatea așteptărilor sumbre
Iar soarele se ascunde după clădirile gri de mine,
Stăpânind căldură,griul monoton pune stăpânire.

Vocea mea... un strigăt mut,
iar pașii surzi mă fac nevăzut.
Încerc să strig pentru ajutor,
însă devine un ecou fără ton.

De când mă știu am ochii goi,
De când mă știu trăiesc în trecut,
Acolo unde eram doar noi doi,
Acolo unde încă nu te-am pierdut.....

În mijlocul furtunii
Mi-ai aruncat sufletul când ai plecat,
Fată dulce, suflet amar
De lacrimile tale m-am lăsat înduplecat,

M-ai lăsat mort,așa o să fiu și găsit,
un suflet sfărâmat,și un corp decedat.
Ca și plumbul, însăși toxicitatea,
încă mă apasă,îngropat sub ea.

Noapte magică
...
Nu știu care-mi e sau îmi va fi folosul,
căci m-a trezit acum un ceas, mirosul,

Dezmierdul
...
M-am temut vreo două generații
din mine, doar atât să nu te pierd