Poezii despre Dragoste:

Eu sunt cer, tu eşti pământul
Tu eşti pomul, eu sunt vântul
Ce te leagănă uşor
Şoptind vorbe de amor.

Cerul își bea argintul
Iar eu cupa suferinței
Nu pot străpunge infinitul
Pentru a ajunge stăruinței

Mi-i dor de tine, draga mea,
Când pomii sunt în floare,
Câci nu sunt lângă tine
Şi sufletul mă doare.

- De prea mult timp întoarcerile-acasă
Îmi par mai lungi și-atât îmi e de dor
Să stăm pierduți sub cetina rămasă
Pe neaua neatinsă... Să-ți strecor

Şi mi-ai mai spus că ştii.

Mi-ai spus:
- te voi mai săruta, pentru-un noian de ani pierduţi

Cândva.

Cândva, te-am văzut.
Nu-mi amintesc în ce timp ne-ntâlnisem,

- Voi veni să te colind
Când pe ceruri aurora
O să-mi ceară să-ți aprind
Stelele. Oprește ora

Am uitat să-mi iau pastilele
și încep din nou să te văd
cu beatitudine și îmbulzeală
de sentimente descreierate

- Iarnă creață și-ncâlcită
Spune-mi, tu, ai fost tocmită,
Mie doar să mi te-asameni,
Că-mi port frigul printre oameni

Ceștile erau sparte pe gresia din bucătărie
și cafeaua nefăcută amestecată cu zaharul
era împrăștiată peste tot