Poezii despre Dragoste:

Stelele desenau forme pe cer
Duios îţi îmbrăţişau fiinţa.
La mine este ger
Te rog, aprinde candela speranţei.

uneori dorm
simțindu-mă complice al acestui măr putred
ce-ncurajează viermii să-i macine seva
sperând că doar încălzirea globală

noaptea îmbracă tăcerea în negru
pălmuieşte felinarele peste obraz
de ciudă
mai să le spargă intimitatea

- Nu știu cum faci de-mi răscolești mereu
Și sufletul, și gândurile toate,
Dar poate undeva-năuntrul meu
Am înțeles că-n lipsa ta nu poate

Te-am visat azi noapte, adunai din stele
Raze aurite să mă îmbraci în ele
Și presai sub talpă luna să se întindă
Ca să-mi coși o rochie, ca ea să fiu mândră.

I
Tu nu m-ai vrut
Mister cu ochi de jad
Te rog,nu mă duce-n iad.

- De ce am împărțit aceeași umbră, nu mă-ntreba că n-aș putea să-ți spun,
De câte ori mă bântuie tristețea îmi amintesc o seară de ajun,

Când colindam pe ulițele vieții, lipiți unul de altul sub palton,

Laşi urme pe zăpadă
Şi în sufletul meu.
Ele pentru mine sunt sfinte,
Ca urmele lăsate pe apă de Dumnezeu.

- Mi te-amintesc întocmai cum erai,
De parcă ieri te-aș fi văzut prin burg,
Captiv cumva între infern și rai,
Între lumini și umbre, în amurg...

Îmi spun că încă nu te-ai trezit.
Cuvintele stau în ibricul albastru.
Îți pun două cești.
Ninge de câteva eternități.