Poezii despre Dragoste:

Mă apucă iar tristețea
Când îmi amintesc finețea
Atingerii de dimineață
Ce-mi pare-acum din altă viață

- Nici mie nu-mi plac multe, dar încerc
Să nu confund speranța cu refuzul,
Iar dacă uneori mă-nvârt în cerc
Privesc spre cer, mi-ascut pe zări auzul

- Trosnește-n sobă a durere fagul,
Doar flacăra pe jaru-ncins dansează,
Nu-i muritor pe-aici să-mi calce pragul
Când la răscrucea nopții-s încă trează.

- Dau soarelui binețe, dar degeaba,
Că stă ascuns în poala unui nor
Și lenevește neglijându-și treaba
În timp ce fulgii albi țes un covor

Firul roşu.

Zeii ne-au legat de glezne, cu sfoară roşie din stele,
să nu ne-nstrăinăm de vise dar nici de flacăra din noi,

- E tot mai frig și cerul se-ncovoaie
Sub plumbul norilor plini de omăt
Și soarele privește îndărăt
Nostalgic după zilele cu ploaie

- În noaptea asta ghetele cu toc
Sub geamul dinspre curte să le lași
Și când se-aud în gerul aspru pași
Să te întinzi cuminte lângă foc,

Ca un fruct aruncat,
mă simt între aromele tale,
ca o zbatere de tâmplă,
într-o amintire;

De mult acum odaia se află părăsită !
Perdele sunt rupte, fereastra-i dezvălită,
Pe vinetele geamuri căldura lui Cuptor
În vițe lungi țesuta al ploilor fuior ;

Ce mistuire este acum in suflet,
Ce amară mângâiere am pe trup
Scot precum lupul un urlet
Iar durerea aş vrea să mi-o rup.