Poezii despre Dragoste:

Flămândă luna se frământă
Rupând din foame rana ei,
Cu urletu-i ce nu cuvântă
Îneacă ceruri, frânge zmei.

Și ce mai faci când gândul meu la tine zboară?
Cum poți trăi așa fără un sens deplin?
Cine îți umple viața ca odinioară?
Nu știu, dar fără tine viața mea e chin!

Ne transformasem dragostea într-un lagăr
de concentrare al iubirii
de unde ne era imposibil să evadăm
fiecare fiind paznicul și deținutul celuilalt

Flacăra nu valorează nimic fără candelă,
candela fără rugăciune e o eroare a focului.

Cât de suav trebuie să fie cuvântul

Dunia Pălăngeanu

MISTERIOASA DOAMNĂ

Liniște e de fioruri
Lacu-și apără oglinda
Sălcii ude plâng de doruri
Raiu-și primenește tinda.

cum m-ai găsit nu mai contează
cum te iubesc doar noi doi ştim
nici dramele nu mai rentează
sub cortul nostru heruvim

Eu zbor încet, să aibă timpul timp să mă ajungă,
cum nu eşti nici aici poate-ai s-apari şi tu cu el
iar pân’ atunci voi repeta această frază îndelungă
şi-o voi curba în jurul tău într-un inel.

Nu mă atinge iar, mințeai,
mușcând cuvintele de gât până la sânge,
dar știi și tu că ceea ce ajunge
la mine în urechi e ce-ți doreai

când ţi-am deschis seiful te-ai repezit hulpavă
să mă cunoşti şi-n suflet temeinic să-mi deretici
ai dat de vorbe goale de şarlatani eretici
de flori şi frunze moarte şi sudori reci şi bravă