Poezii despre Dragoste:

E toamnă peste tot în lume și în cosmogramă
iar Vărsătorul plânge frunze ruginii
curgând peste pământ precum o tramă
lăsând săruturi sterpe crengilor mlădii.

versuri fără vreo noimă anume șoptesc
la poarta inimii tale
sperând că vreun gângurit fără glas
pornit din adâncurile-mi

Veneai pe rând, bucată cu bucată,
dar niciodată pe de-a-ntregul,
ba într-un cântec de fugaci pe versuri sfâșiată,
ba în picaje de lăstun negru,

În ploaie nu crește,
Și uitați că se fabrică
Pământul.
El nu se înmulțește

(lui Constantin Brâncuși)

Pasărea timpului
se desface în cântecul dălții,

La ora pe care ceasul nu o cunoaște,
Când iți găsesc obrajii înecați în lacrimi,
Chem pictori din vremuri îndepărtate,
Să dea naștere din ale tale patimi.

Păscându-mi nutrețul pe colinele tale
Pe vremea când ți-eram armăsar auriu
Te așteptam fremătând pe miriști sau pe cale,
Și-apucasem să uit de amoruri banale,

Visez că mă îmbrac în tine,
Prin voaluri albe de mireasă,
În corpul tău e-atât de bine,
Soție, zâna mea aleasă!

Şi am căzut os peste os dintr-un cer
în altul, ceva mai sus,
spărgându-mi tâmpla stângă de eter,
un cer ce nu avea nici răsărit, nici urmă de apus.

El și ea, un trup de clepsidră pe fundalul vremii:
timpul unuia curge în timpul celuilalt,