Poezii despre Dragoste:

Lasă-mă să fiu
Astrul ce-ți va lumina târziu
Un rubin neprețuit
Un soare al unui asfințit

Încă n-o pot înțelege —
Este prea de tot;
Mai ales când mă provoacă
Să o trec înot.

Mi-ai zis odată
că iubirea are vârsta cerului,
și de atunci
merg pe frunțile norilor.

Pe lâng-a mea fereastră iar,
Al tău chip veacul și-l face,
Și-mi pare că e tot mai rar,
Cu cât mai mult mi-l place.

Burnițări anodine
cad necontenit,
ale norilor șoapte divine
eu în tine le resimt

Copilă scumpă, grea plăcere,
Miresme proaspete de prune,
Inimii mele temnicere,
Iubirea-ți gândul mi-l supune.

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucerește cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieții

Amintirile m-apasă,
Se aprind dureri în mine,
Simt cum îmbâcsit de tine
Ochii lacrimi grele varsă...

ÎMBRĂŢIŞĂRI


Îmbrăţişări,

aş putea lăsa timpul
să curgă în contrasens,
între două căni de visuri calde,
pană mi se îmbată retina