Poezii despre Dragoste:

Stau amintiri pitite în trecuturi,
a unui timp ce aripi a avut,
când zborul meu-o zbatere de fluturi
ți se preda cu grad de deținut.

Doua suflete in izvor dulce cufundate,
S-au desprins de-ale lor ganduri involburate,
Inotand timid prin valurile euforiei,
Pana au patruns in taina chimiei.

Îți las prin testament la ceas de seară
Urgia vieții-nchise în cuvânt
Și nebunia dorului de-o vară
Și luna când se frânge de pământ.

Ce este după verdele trăit
mai adevăr de adevăr,
mai curat ca florile de măr,
nu este Dumnezeu?

Eu nu-ți vreau iubirea.
N-aș ști cum să am grijă de ea, astfel încât să nu te rănesc.
Alții au făcut-o înaintea mea, destul să-ți lase cicatrici.
Pe mine lasă-mă doar să-ți sărut rănile...cu buzele, cu zâmbetul...

Eu nu-ți vreau iubirea. N-aș ști cum să am grijă de ea, astfel încât să nu te rănesc. Alții au făcut-o înaintea mea, destul să-ți lase cicatrici. Pe mine lasă-mă doar să-ți sărut rănile...cu buzele, cu zâmbetul...mâinile mi-ar fi prea aspre să le-atingă. Cu mâinile te-aș putea ține strâns la lumina lunii pline, să nu mi te fure strigoaicele. Ți-aș mângâia delicat obrazul și tâmpla și părul, iar tu mi-ai asculta zâmbind, psalmii inimii.
Eu nu-ți vreau iubirea. Nici trupul. Nici timpul. N-aș vrea să-mi aparții vreodată. Să lupți pentru sau cu mine înseamnă să fii puternic și nu te vreau puternic... nu te vreau obosit de mine și demonii mei. Te vreau liber de mine, de orgoliul meu, de egoismul meu, de promisiuni, de ziua de mâine.
Eu nu-ți vreau iubirea și nu-ți vreau nici sufletul. Nu te vreau supus capriciilor mele, vreau să poți simți cum se nasc stelele în sufletele oamenilor, nu cum se sting.
Eu nu-ți vreau iubirea, nici trupul, nici timpul, nici sufletul. Nu vreau să iau ce-ți aparține, nu vreau să fii gol de tine, ci întregit. Nu vreau să fii sclav, nu vreau să îmi fii, vreau să fii fericit!

Cât costă Doamne azi păcatul,
de-mi rătăcești în vis gândirea?!
De ce mă pedepsești cu iadul;
de ce-i așa scumpă iubirea?

Ascultam cerul,
stând pe marginea lunii,
în serile când gândurile îmi porniseră în lume,
eram picătură de om în inimia ta,

Am fost copila de la ţară,
Veneau necazuri şi treceau uşor.
Mai dragă ca o primăvară,
Trecu copilăria ca un nor.

În lacrimile mele,
eu știu că încă nu te-am pierdut.
E adevărat că nu sunt decât rodul
imaginației unei stele