Dorurot - creaţii proprii

Se pare că toamna bogată s-a dus
Perdele de ceață învăluie zarea,
Pe suflet cenușa și-a -ntins disperarea,
Lumina ,îmi pare pe veci c-a apus...

Iat-o, vine! Tot bogată!...
Cu penelul lunecând
Astăzi ca și altădată,
Expoziții vernisând.

În anii tineri alergam
Precum izvorul spre câmpie,
Din suflet, focuri emanam,
Spre cer zburau căci căutam,

Prin fereastră Caru Mare,
Strălucește în oglindă,
Ceru-ntreg e-o lume care
În neliniști mă scufundă.

A înghețat castelul în nisip
Sărutul tău siberian rănește,
Și briza mării amintiri gonește.
Iar în poiana unde ne-am iubit

Pe țărmuri de mări și oceane,
Din valuri fugea înspre mal,
Codată, o undă din soare,
Un germen de om...vegetal.

Piroga lunii împunge nori subțiri,
Luceafăru-i aprobă gestul in vii sclipiri,
Licuricii clipesc în lumină,
E noapte parfumată ,divină.

Răsună lung ecoul pe-aleea mănăstirii,
E îmbibată piatra cu-amar și suferință,
Călcați-o cu sfială că-i scris în legea firii
Că apele vor trece dar ea e de credință.

Cu petalele în cruce, aurii vă alintați,
În poiene ori în spice, ceas de seară așteptați...
Când ca stupul de albine, la cules roiesc flăcăi,
Ori cu fustele sumese, sarabande de femei.

Sunt stupi toți vișinii,cireșii,
Toți freamătă de-un zvon divin,
Albinele-s zeul sublim,
Un Pan ce coace fructe roșii.