Nu jinduiesc mângâierile cerului
și nici sărutul ploii de vară.
Sunt un ciob printre alte cioburi
pe o plajă fierbinte
de scoici în ruină.
Sau, mai degrabă, sunt un copil
cu aripi de vis
sfidând nesfârșirea.
Fericit rătăcesc pe potecile timpului,
chiar dacă privirile lumii
îmi leagă de glezne
pietre de moară.
O mână îmi face semne
de pe peronul unei inimi
cu rădăcini în copilărie.
Dar dorul de tine mă poartă
dincolo de libertatea aceea
de a mă pierde
prin grădinile Raiului…
Pânza de păianjen este, de obicei, ţesută într-un colţ liniştit. Firele pânzei sunt lipicioase. Ele se mişcă de fiecare dată când o insectă este prinsă în ele, astfel păianjenul ştie când să vină să îşi mănânce prada.
Citate şi Maxime:
Arta este o interpretare rafinată şi evocatoare a materialelor lumii. Gwendolyn Brooks
vezi mai multe poezii de: Vasile Toma
Detalii poezie:
Distribuie pe: