„SUNTEM ROMÂNI ȘI PUNCTUM” –
A spus-o Eminescu.
Văzduhul ține minte,
Cu-arcușul, Porumbescu,
Culege-aprins ecoul și-l cântă apăsat!
Din „PUNCT” țâșnesc izvoare de cântec minunat.
Mă potrivesc la maluri de ape, valul mut
Vuiește dintr-odată –
A Mureș, Olt, a Prut
Curge la vale Nistrul împins de Cer cu-o MÂNĂ
Și-mi POVESTEȘTE AMARUL DIN EL LIMBA ROMÂNĂ.
Căci vin pe El poeme și ode-nvolburate,
Văd și aud: se nalță cuvintele purtate
Și se prefac în cântec, iar aripile lor,
Pe-un portativ de zeghe,
RĂSPUND LA DOR CU DOR!
Un COR SUBLIM DE ÎNGERI IA DORULUI AMINTE
ȘI INTONEAZĂ IMNUL LIMBII ROMÂNE SFINTE,
În timp ce-n malul zării,
îngenuncheați, cuminți,
Smeriți, poeții noștri cu aure de sfinți,
Beau apa lui, se-apleacă și se-nchină,
Căci Nistrul are-n Ceruri o Sfântă rădăcină.
Eu mă cutremur!... PUNCTUM – O ANCORĂ ÎN GLAS…
NE NEMUREȘTE LIMBA ÎN CER, NU ÎN PARNAS…
„SUNTEM ROMÂNI ȘI PUNCTUM” – l-aud pe Eminescu…
RĂSPUNDE RAPSODIA DIN CER A LUI ENESCU!
vezi mai multe poezii de: Eliana
Detalii poezie:
Distribuie pe: