Destine - Tudor Arghezi

Nu știu cum se-mpreună stihiile cu sorții,
Ca blestemul dreptății are puterea morții.
De nu te ocrotește norocul în delir,
Nu scapi să te ajungă nici mort în cimitir,
Oriunde te-ai ascunde, te caută cuvântul
De jale terfelită, și-l duce-n lume vântul.
Că ai trăit din moarte, din ură și minciună
Nu te cruci că ura se-ncinge și răzbună.
Ai alungat săracul venit flămând la ușă
Să-ți ceară o lipie târâtă prin cenușă.
Stă-ți sufletul pe-o cracă deasupra gropii tale
Și croncăne-n pustiul suișurilor goale.
Ți-au pus la cap o cruce gătită cu-o cunună
De ghimpi uscați și putrezi și-n znop de mătrăgună,
Și-n creștetu-i o zdreanță și-un ciob de oală spartă,
Murdară pomenire, nu uită nici nu iartă.
Păzește-te de rele, că-ntr-un bordei din zare
O văduva blestemă, șoptind, la luminare,
Ea știe și să lege în veac și să dezlege,
Fără să ție seama de pravilă și lege.
Molitvele citite de preoți la morminte
Nici slova pe hârtie nu le mai ține minte.
Se duc cu tine-odată când te-au lăsat puterile
Și neamurile strâmbe cu hoții și muierile.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi