De taină

joi, 23 februarie 2017

dedicată unui om de onoare

Ştiu. Ar fi trebuit să fim îngeri.
În felul acesta, am fi stat la taifas
noi şi îngerii noşti,
patru anotimpuri,
Anno Domini.
Ar fi trebuit să fim îngeri, dar
scârţâie uşa şi
lacheul târăşte leşul zilelor spre closet,
vecinii de masă discută despre
optica americanilor şi finanţarea de filme,
între timp, zilele se întorc,
ca nişte cocote,
una câte una,
cu machiaj refăcut
şi coboară în stradă,
la sigur.
Ar fi trebuit să fim îngeri.
Altfel, aşezaţi alături,
ne privim în faţă părinţii,
nu mai contează ai cui,
tu cu mâini lăcrimânde,
eu cu glas de copil,
masa e mică şi goală,
dar chelnerul aduce cafele,
iar noi încercăm să le îndulcim cât de cât,
amestecând îndelung.
Ar fi trebuit să fim îngeri.

Astfel
nu aş fi fost nevoită să pălmuiesc piaza rea
şi nu m-aş fi prăbuşit
şi nu te-ai fi aplecat către mine
ca să mă aperi de
apăsarea aerului,
de apăsarea lumii.
Ar fi trebuit să fim îngeri, ştiu asta,
dar suntem doar aripile aceluiaşi zbor şi
e o singură pasăre
cu un singur ochi
ce aţinteşte cu tot mai mare insistenţă
acelaşi pian
dezacordat
la care se cântă.
Încet.
Menuet?

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: