De mă-ntreabă, toamna, nu știu ce să-i spun

sâmbătă, 25 iunie 2022

Rătăceam pe coaste hăulind la lună,
Dealurile blonde fredonau prelung,
Stelele pe coame se strângeau cunună,
Strălucind prin tâmpla norilor de spumă,
Toate, îmi par astăzi, c-au trecut furtună,
De mă-ntreabă, toamna, nu știu să-i răspund.

Tropăiam prin praful arselor ulițe,
Ori pitiți la umbră sub un vechi gorun,
Ne prindeau adesea nopțile-n portițe,
Ielele cu stele prinse în cosițe,
Descântau pe iarbă, frunze, romanițe,
De mă-ntreabă, toamna, nu știu ce să-i spun.

Apucând pe creasta valurilor sure,
Căutam căluții mării de săpun,
Ne-amăgeam sub vraja șipotelor pure,
Îi furam roșeața buzelor maure,
Nopțile albastre, stelele mahmure,
De mă-ntreabă, toamna, nu știu ce să-i spun.

Ne prindeam în sfere mâinile-împreună,
Ne furam adâncul ochilor pe rând,
Luneca pe iarba îndulcită-n humă,
Dispărea sub cerga nopților cu lună,
Ori pe mări întinse, ori pe vreo lagună,
De mă-ntreabă, toamna, nu știu să-i răspund.

Îmi era ca pâinea aburind pe masă,
Brațele-i întinse, lungi ca un alun,
Mă strângeau cu sete, în privirea-i arsă
Prăbușise lumea-n clipa ei întoarsă,
Peste tâmpla-i nudă, peste geana-i stoarsă,
De mă-ntreabă, toamna, nu știu ce să-i spun.

Îmi cocea pe vatră clipa ei flămândă,
Plămădită-n colbul unui ev nebun,
Luna, după dealuri, lumina rotundă,
O simțeam în brațe cum mi se scufundă,
Timpul secerase ultima secundă,
Toamna îmi gonise ultimul lăstun.

@BFB

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.