De-ai știi!
...
Ți-am ieșit în calea vieții, Asinor,
Mistuit de amintirile cu tine,
Chemat de acel cântec de dor,
Când inimile noastre erau pline,
Pline de farmecul unui fin mister
Mister pe ne de-a-ntregul efemer
Ce-a generat și lacrimi și suspine
Și a mai generat dorința unui zbor!
...
A unui zbor întoarcere în vreme,
De-a nu pleca de lângă tine Asinor,
Din dorința ce începuse să mă cheme,
Ca un cântec de dor mistuitor!
...
Tu ai răspuns. Cum te știam frumoasă,
N-ai pregetat să-mi dai îmbrățișarea
După care am tânjit o viață-ntreagă,
Să fiu cu tine simțind că sunt acasă
Și-ntr-un sărut să simți cât mi-ești de dragă!
...
Doar luna pare-acum c-a întrecut măsura,
De câte ori trece, trece prin fereastră,
Îți mângâire cu raza-i făptura delicată
Sporind magia nopții, albastră, fermecată
Oaspete fidel în odaia noastră!
...
Și-o vom primi cu drag întotdeauna
Ea-i gardianul nostru din fiecare noapte,
Ce pare-un măr ales din alte mere coapte,
Așa plină de gust ne pare nouă luna!
...
Tu, ciob gingaș de lună, deși luna-i întreagă,
Se lasă doar în lacul ce-o sparge printre unde,
Noi de-al lunii farmec nu ne putem ascunde,
O, Asinor, de-ai știi cât mi-ești de dragă!
La apus, soarele este jos pe cer şi se îndepărtează de noi. Razele trebuie să parcurgă o distanţă mai mare prin atmosferă până să ajungă la ochii noştri. Doar razele roşii mai sunt infiltrate de ochii noştri, astfel încât la apus soarele pare roşu.
Citate şi Maxime:
Dragostea este izvorul întregii vieţi. Grigori Skovorda
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: