Datoria
Dacă iubești, căci vei iubi, fă-o cu inima ta, mintea nu are ce căuta în iubire, pentru c-ar fi doar închipuire, iar dragostea te vrea implicat total, nu parțial. Iubește și n-aștepta să fii iubit de persoana iubită de tine, iubirea n-are reciprocitate, este sau nu este și atât, în iubire nu-i dreptate, nici egalitate, este numai dăruire. Iubirea nu e nici capriciu, iubirea este sacrificiu.
Și e foarte important: oricât ai fi de șarmant, dacă nu poți fi cu persoana iubită, iubește pe cea care ți-a fost hărăzită, nu ești cu ea întâmplător. În dragoste fii răbdător, și nepretențios, iubirea să-ți fie de folos, iubește făr-a fi iubit, dăruiește făr-a cere mulțumire, iubirea este un dar, de aceea fii loial, căci iubirea, prin Destin saltă lumescul la divin. Iubirea, răbdarea și iertarea sunt armele cu care pleci pe drumul spre libertate, din labirintul tău cetate, dar fără iubire credința-i doar un cuvânt, o pală rătăcitoare de vânt. Fii atent, căci dragostea și iubirea-s diferite, deși par că se combină. Dragostea e vâlvătaie, este rug de foc, văpaie, iubirea este divină, izvor nesecat de lumină curată și necreată și nu moare niciodată. Dacă dragostea-i chimie, iubirea este poezie. Adevărata fericire e-n sentimentul de iubire, dorința de dăruire. Și cu-adevărat iubești când te gândești ce să faci să-i fie bine celui de lângă tine. Și sentimentul profund că pentru celălalt, ți-ai da viața oricând. Adevărata fericire este numai prin iubire, restu-i doar închipuire. Iar dacă dăruiești iubire și când te afli la necaz, ești aproape de trezire sau mai degrabă deja treaz.
Persoana iubită de tine e mai presus de oricine. Tot ce deții i se cuvine, inclusiv sufletul tău și viața ta când e la greu, iertarea ta de ți-a greșit, răbdarea ta de-a obosit, iubirea ta, la nesfârșit. Și dacă-ți vine greu a crede, iubirea-i tot ce nu se pierde, căci dincolo de tot și toate, iubirea-i mai presus de moarte. Iubirea este libertate.
Iar apoi, după iubire, e sfânta loialitate, onoarea de-a fi cinstit pân-la ultima fărâmă din viața ta, ce-o lași în urmă. A fi loial e-o datorie, iar dacă pentru-a trăda, ești pus la grea încercare, a fi loial e o onoare. În nicio împrejurare să nu trădezi, căci grea povară-ți iei în spate, o vei duce după moarte și-o vei căra o veșnicie. A fi loial e-o datorie. Întuneric sau lumină, rău sau bine, mult, puțin, toate-s în tine, va trebui să înțelegi că-n tine-s aceleași legi ce guvernează universul și asigură lumii mersul. Omenirea-i un amestec de figuri și caractere, cinstiții-ntr-o parte stau tăcuți, escrocii strigă cu putere, pe toți îi conduce umbra ce le sfarămă Destine, unii au prea mult din toate, alții ce li se cuvine, rău și bine deopotrivă în fiecare om se luptă, demonii, în umbra lumii, din acest război se-nfruptă. Acest dualism există de când e omul pe pământ, întunericul e-n demon, iar lumina este-n sfânt, întuneric și lumină numai în om sunt adversare, căci ele au aceeași sursă și date-a fi complementare, aceste forțe sunt menite a fi parte-ntr-un întreg, deși mulți știu acest lucru, prea puțini îl înțeleg, Pentru că-s cele două fețe ale aceleiași monede și când una-i în lumină, cealaltă nu se mai vede, tot ce pare-a fi opus este doar o aparență, numai în om toate acestea sunt într-o cruntă concurență, întuneric nu există, căci unde e beznă deplină și pare a fi întuneric, este doar lipsă de lumină. Ai încredere-n Destin că este un plan divin, și nu contează ce-o să fie, cât totul e poezie.
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: