Dar ochii tăi? - Tudor Arghezi

Dar ochii tăi ?
Albaștri, verzi, negri sau căprii
Zălog a nu se-știe ce mute mărturii.
Câte stihii senine adânc se zbuciumară,
Ca să-ți răsară limpezi icoanele de-afară?
Ce gând, în ce cuvinte, s-a-nvrednicit a spune
Cum s-a ivit din sânge uimita lor minune?
Prin ce minuni ciudate și zămisliri încete
S-a săvârșit în sâmburi asemenea scumpete?
În pleoape, ca petala de floare de gutui,
E un smarald și nu e, e un safir și nu-i.
E bâlbâirea noastră în stare să mai știe
Ce amintiri de noapte, rămase din Tărie,
Căzând pe-o dâră lungă, de aur, dintre stele,
S-au închegat la tine în două peruzele,
Domniță-al cărei zâmbet mă tulbură și-ngheață?
Îți pâlpâie-n privire și-un vânăt fir de ceață.
E depărtare multă la smalțul ei cu ape,
Deși ți-e frumusețea de salcie aproape.
Ascultă, ce nu-mi poate închipuirea crede
E că bijuteria cu pleoape calde, vede.
Auzi ?
Pricepi ?
Să poată vedea un mădular?
Atunci, nu-i vorba numai de trupuri, ci de har,
De o văpaie alta, de-o voie, de-o dogoare,
Ce vine și se duce, făclie călătoare.
De ce a plâns smaraldul la șoaptă în andante
A scripcii, două lacrimi în două diamante?
Pricepe. Nu știu dacă, prostită de cuvinte,
Mai are lucrul ăsta loc să ne-ncapă-n minte.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi