Cuvintele sfinte ale acestui popor
...
Versuri scriu, dar nu-s poet,
Sunt doar un jongleur din cuvânt,
Câteodată mai iute, alteori mai încet
Mai puțin sau mai mult sunt deștept,
Uneori zâmbesc, dacă nu mă încrunt,
Când răbdător, când sătul să aștept,
Mândru sau umil, flămând sau sătul,
Deștept sau adormit, dar, niciodată fudul!
...
Ca nepictorul zugrav ce folosește culori,
Și zugrăvește pereții, tot așa sunt:
Nepoetul ce scrie, jongleur de cuvânt!
...
Că plac, că nu plac, îmi place ce fac,
Că știu, că nu știu îmi place să scriu,
Poeme extreme, nerozii, poezii,
Cuvânt ce vibrează în vers ce rimează,
Cuvânt ce zidește în vers care crește,
Cuvânt simplu, comun, ce m-ajută să spun
Să spun ce doresc în grai strămoșesc,
Ce-l scriu, nu-l vorbesc, cu care zidesc,
Cu care ridic, cu putere de cric,
Palat fanteziei, altar poeziei!
...
Și să mai spun, că ridicol sau șters,
Prin umilu-mi demers, eu nu sunt poet,
Nu-i nevoie să fiu, pentru că eu știu
Ce pot și ce sunt:
Sunt înainte de toate, român,
Iubitor de culori, izvor de cuvânt!
...
Cuvânt care crește, cuvânt ce zidește
Simțind românește, încărcat cu lumină
Din lumea divină de unde coboară
Peste-ntrega țară cuvintele sfinte
Ale acestui popor: colindă, doină, dor!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: