Cronică plastică

Autor:MariusIonescu


Adăugat de: MariusIonescu

sâmbătă, 12 iulie 2025

Te regăsesc cum stai în colţ tăcută
parc-aşteptând ceva, dar nu ştiu ce
fără de zâmbet, fără nicio cută
şi fără ochii oglindiţi în cer

Stăm faţă-n faţă cu tăceri bolnave
de dragoste pierdută şi uitări
Îmbrăţişări nu-s nici măcar firave,
n-avem cuvinte şi nici frământări...

Şi mă întreb cu ce-am greşit noi oare
încât ne-am transformat în doi străini
Cuprinși de gânduri prea tulburătoare,
Erupție de plâns și de suspin?...

Te-au luat de lângă mine fără veste
lăsându-mă să caut disperat
de parcă tu ai fost doar o poveste
şi nu ai existat cu-adevărat

Te-au prefăcut într-un obiect de artă
ce stă și tace-n sala de muzeu
crezând c-o să te-admire lumea toată
aşa cum te-am iubit cândva şi eu...


vezi mai multe poezii de: MariusIonescu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CDXXIX.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.