În șoapte de aramă căptușind în zori cenuși,
Pe brațe-aș vrea să-mi vii lunci arzătoare;
Când stelele pe boltă-și pun pe mâini mănuși
La inceput de beznă, lumi sunt, surprinzătoare.
Gându' nu-mi bea singur dintr-un pahar cu vin.
Cuceritor și tainic amorul tău îl gust;
Vibrând în călimară cu pulsul său divin
Ce-a căpătat un sens, ce-n sânge il pregust.
O rază-apusă-i fir de liliac într-o trezire
Când primăvara mea colindă după brazi,
Ca să-i întindă-n minte un pod peste zidire
Ca o blagoslovire în mitra cu bastarzi.
Umilă soartă sângerie mă-nșiră la visare,
În goană după tine călcând păduri cu tălpile
Ce se aprind precum cărbunii, de dogoare,
Metresă binecuvântată ce-ți sărută aripile.
În nelumea din dumbravă lupii nuzi cu vălul galben,
Lutul nostru îl înfășă în etern sculptând jăratec,
Eu cu nurii mei sălbatici diagramă-ntr-un goblen
Te privesc în gând activ ca atomul din amestec.
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Detalii poezie:
Distribuie pe: