Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniștite și fără sfârșit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viață mi-am fost răsărit.
Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce,
și-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.
Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.
Un gând îmi străbate prin minte și vise,
ieșind în lumină din vechi amintiri,
șoptește în pânze, adie înscrisuri
și-alege cărarea mai vechii iubiri.
Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniștit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre țărmul iubit.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Sufletu-mi se scalda in fericire cand il hranesc cu asemenea versuri.
adina.e joi, 10 septembrie 2015
Da o poezie demna de toata lauda.
sorin joi, 10 septembrie 2015
Frumos tare! Intradevar, multa muzica in versul tau!
Frumos si comentariul in versuri al Roxanei!
andreionthepoetry joi, 10 septembrie 2015
Corabii pe valuri, cu vele de vise
la bord fiecare cu un calator
si cati sunt pe drumuri ce n-au fost deschise...
si toti vor un tarm, si iar vantul e-un dor.
roxana.c miercuri, 09 septembrie 2015
foarte frumoasa...foarte frumoasa..reusita poezie!
felicitari!!!
danab miercuri, 09 septembrie 2015
Excelenta muzicaitate , excelenta poezie cu mesaj clar si frumos rostit.
stomff miercuri, 09 septembrie 2015
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Detalii poezie:
Distribuie pe: