Poezii despre Copilărie:

Ascultați
Și vă minunați!
Într-o carte mititică,
Hărnicuț ca o furnică,

(O fabulă despre lăcomie, minciună și judecata de apoi)

Introducere

Copilăria nu avea ceas,
doar zile lungi și râsete multe.
Ieșeam afară fără să întreb,
și mă întorceam când se făcea întuneric.

Într-un penar sub clar de lună,
Și unde-n vis se tot adună,
Idei ce rătăcesc prin minte,
Se sparg în sute de cuvinte.

ticăi precum un ceas
acum, în ultimele clipe
când nu mai ai nici glas,
nici mâini să te ridice.

suflet tânar, încleștat
în corp bătrân, de-odinioară
sub ai vieții ani, demult
așa lumea a-nceput.

Scumpă copilărie
Dragă, argintie,
Mereu cu bucurie
În cămașa aurie.

Mă cuprind gânduri pline de nostalgie,
Unde ai dispărut a mea dulce copilărie?
De ce ai plecat fără să-ți iei rămas bun,
De ce m-ai abandonat pe cel mai rău drum......

După infinite clipe ce-au trecut sub soare, lună,
Pașii poartă gânduri mute ce strâng amintiri cunună,
Ei zdrobesc fire de iarbă arse- în vara prea fierbinte
Și mă poartă spre pădurea de salcâm ce- o am în minte...

Păstrează-n tine gingășia unui copil
Ce te face să crezi că orice e posibil
Să zbori pe aripile unui curcubeu
Și să-nalți cu bucurie un zmeu.