Poezii despre Copilărie:

DREPTURILE COPIILOR
(sonet predestinării)

Toți copiii au dreptul la iubire,

Amânări fără chemare
Stau la buza vorbelor
Ne-ntrebăm de ce e oare
Lipsa, doar în calea lor,

Când vezi copiii așa de drăgălași,
Știi că au ceva sfânt, că sunt gingași,
Ei vin cu drag pe astă lume,
Iar pentru noi sunt o minune.

Ghiocel de catifea
Cu petale de aba
Și ață de pe mosor –
Mărțișor.

Noaptea este de grafit,
Tot mai galben e pământul.
Semn că toamna a venit,
La fereastră-mi bate vântul.

Ca o aripă albastră,
Bătea vântul la fereastră.
Se mira și nu știu cum
Îmi văzuse ieri pe drum.

Dintr-un lujer de lumină,
Rândunel și rândunica
Au croit rochiță fină
Ca să-și primenească fiica.

Noaptea este ca de smoală,
Este frig și bate vântul.
Frunzele încep să piară,
Învelind de zor pământul.

Cântă cineva de zor, la fântână...
E glasul ei, îl cunosc dintre o mie.
Şi toate gândurile ei sunt o inimă mare
În care eu locuiesc cu tot cu poveştile spuse de ea.

Creşte dimineaţa albită de floare,
Inima-i de nouri şi văpaie.
În fiecare floare e un cuib de soare.
Aromele de iasomie călătoresc în ploaie,