Poezii despre Copilărie:

Atârnă plăcut salcia pe-a lacului maluri,
dar plânge frunza atunci când vin valuri,
iar eu mă plimb singură uitându-mă la-ntinsa apă
și-un dor nebun de copilăria mea m-adapă.

Vedeam soarele cum cădea peste deal
Și cerul era colorat în zarea sângeroasă,
Iar ziua intră din nou în somnul letal,
Noaptea cu stele și luna plină colorează.

Când zilele şi nopţile nu erau încă făcute,
Timpul aflase câte ceva despre visurile ce
aveau să locuiască mai târziu în sufletele
care dădeau energie stelelor, cum şi de unde vin.

Mândra floare de sulfină,
Plecă dis-de-dimineață
Cu o veche mandolină
La serbarea din colină.

Din bătrâna călimară,
Cărăbuşul de cerneală
Ieşi din caligrafie
Să-şi facă tipografie.

Pentru ce mi-ai zis pe nume, că se întâmplă să vorbesc mai repede pe limba ta?
Sau pentru că ești foarte mirositoare de parcă cineva a vărsat peste tine paradisul?
Cred că dacă mi-aș lăsa păpușa din mână s-ar adăposti
sub tine ca să n-o fure vântul.

Trei furnici cu pălării
Umblă-n sus și umblă-n jos
Cu un bob aproape ros

LUMEA COPIILOR

Când omul încetează să mai fie copil, începe să moară. - Maria Filipoiu

În pădure, pe cărare,
Crește floarea la izvoare
Și în frunza ei prea deasă,
Un bondar își face casă.

Câteodată ne îneacă gustul dulce- amărui
Din copilăria crudă de pe creanga care nu- i
Plină cu frunze de răset și de fructe coapte- n joacă,
Ci are și înflorite neputințe... Și ce dacă!