Poezii despre Copilărie:

Copilăria ca pacient permanent al

eului Boala omenirii inocența Nu

este ciudat cum nu trebuie să faci nimic
pentru ca petalele cireșului
să ajungă
pe șotronul copiilor străzii

Ma intreaba intr o luna
tot ce ar putea sa mi spuna.
Ma priveste cate un pic,
ca si cum n ar vrea nimic

Sub pleoapa-nsângerată-a nopții
O biblie de var
Ascunde paşii lungi ai morţii
Până-nspre clopotar.

pe drumul iernii mele
este toamnă
încrengăturile de brad neputincioase
îmi seamănă a case

priviți copiii ăștia cocoșați
cum cară truda unui veac
părinții tac
ori s-au smintit

prin nașterea mea absolut întâmplătoare
am evitat o bună perioadă
în care toți șopteau pe stradă
ori pe la colțuri, în tramvaie

la umbra unui pom pitic
Marisa își pregătește
seara florilor de tei

Suntem copiii alergării-n cerc,
Și ne pândesc păduri cu gâtul berc,
O să ucidem tot ce-i de ucis,
Chiar toamna cea visată de cais.

PENTRU COPII


Copilul meu,