Poezii despre Copilărie:

la umbra unui pom pitic
Marisa își pregătește
seara florilor de tei

Suntem copiii alergării-n cerc,
Și ne pândesc păduri cu gâtul berc,
O să ucidem tot ce-i de ucis,
Chiar toamna cea visată de cais.

PENTRU COPII


Copilul meu,

cearcăne de sticlă
sub ochii de lemn
sunt semn
că mama se tocmea

Dezgheață coapsa câmpului sălbatic,
Fii liniștită, mamă, cum erai,
Toți îngerii cu sângele corai
Apasă peste crucea mea apatic.

N-ai vrea să simți că ești din nou copil,
Să te apropii de- un altul tiptil
Și să-i spui" Bau! Te-am speriat cumva?"
Apoi cu el a-ncepe a te juca?

Tu ești scânteia mea de viață
Născut în lacrimi la ceas sfânt,
Voința tatălui ceresc,
Enigmă a vieții pe pământ.

Eram copil, când limba mieilor înțelegeam
Și îmi păreau cele mai scumpe păpuși vii din lume,
Erau vacanțe lungi cu saci de amintiri de neuitat
Puși la păstrare acum, lângă comori din sfânta-mi bogăție.

În căutarea versului de aur
am secat tone de cerneală
şi duzine de pixuri

Cine ești copilărie
stea întunecată-n pumni
m-ai pierdut fir-ar să fie
fluierând pe sub aluni