Poezii despre Copilărie:

Generatii framantate

O fetiță mititică,
Ce de iarnă n-avea frică,
Intr-o zi mult prea geroasă,
Iese-afară, nu stă-n casă.

Vifor nebun, te rog, fii zefir cuminte
Când treci peste colibele dărăpănate.
Nepăsător ai stins focul din vatră
Lăsând copiii sărmani să plângă.

Un copil minune în lumea muzicii
N-a știut că recviemul ce i-a fost comandat
Era dedicat propriilor sale funeralii.
Geniul lui Mozart depășea compozitorul Curții.

Astăzi dis-de-dimineață,
Cu ochii cam somnoroși,
M-am spălat iute pe față
Și-am dat fuga la galoși.

Dacă-ați uitat să vă jucați,
Voi, oameni mari, eu vin și spun;
Un gând eu am purtat în suflet
Și mare fiind acum, vă intreb:

Nu știi ce-i copilăria
ce fel de școler mai ești
hai că m-apucă furia
și n-am vreme de povești

O castană mititică
A căzut , cu multă frică,
La piciorul unei bănci,
În covorul plin cu lănci.

Plouă-ncet pe strada unde
O fereastră nu ascunde
Ochii dornici ca să vadă
Picăturile cum udă

ARTANGEL

QUEEN OF THE NATURE AND HER CHILDREN