Poezii despre Copilărie:

Au fost demult, tare demult,
Au fost ca niciodată
Povești ce stam să le ascult
De fiecare dată!

Rătăcesc pe culoarele întunecate de sub pământ
şi mă întreb cine sunt, dacă sunt unde sunt,
căci nimeni nu-şi poartă aici conştiinţa sub piele,
aici sunt doar vise cu viaţa trăită în ele.

Copilul care eram
se speria cu propria lui
imaginaţie.

Capabilă de haos e femeia
în aşezarea vieţii pe pământ
şi focurilor vii le e scânteia
arzând şi legi, şi ordini, şi cuvânt.

Locul de joacă avea un nume:
Printre pruni.
Ne adunam aici convinşi
că putem face minuni.

Parcă acum eram copil la mama...
Își scutură timpul prin stele, coama
Și trec zilele-n luni și luni în ani
În herghelii de fluturi diafani

Printre graul de pe lunca,
Parca ieri mergeam agale.
Iara spini si frunze moarte,
Se scoteam de prin sandale.

Tata

Sub coroana ta am învățat să cresc
S’arunc cu piatra’n râu și’n pomi să’mi fac castel.

Pe vremea noastră

Născut la sat între Țărani
Crescut în portul de-altădată,

“ -Unde fugi așa, Raluca?“
“ -De ce ai în mână nuca?“
Întrebă azi o mămică
Pe fetița ei cea mică..