Poezii despre Copilărie:

Cât aş fi de obosită
şi pe lume cătrănită
când văd chipul de copil
mă cuprinde aşa subtil

În calendar Decembrie
La usã când ne bate,
Și mult de mai devreme
Ziua se schimbã-n noapte,

Printre ramurile goale, fără rod, fără frunziş,
Norii boltei de sub soare au cernut prin luminiş,
Pături albe de zăpadă, aşternute pe pământ,
Răsucite şi-nvârtite prin suflările de vânt.

Continuare la Prinţesa şi zâna de cleştar.

Auzind că prin pădure, o copilă fericită
Se îndreaptă către casă pe poteca înflorită,

Dedicaţie făcută vara trecută unei fetiţe cu ocazia zilei numelui.

Spre pădurea fermecată, fredonând un cântecel,
Purtând părul în codiţă şi cuprins într-un inel,

Dedicată unei fetiţe superbe şi minunate.

Dintre sutele de basme se ridică o regină,
Stăpâneşte trei palate cu puterea ei deplină.

Albinuţa şi furnica, împreună au plecat,
Să adune dintre tufe, bunătăţi pentru mâncat.
Se opriră în grădină şi săltând în pas vioi,
Încărcară o desagă pentru stup şi muşuroi.

Dedicată unui băieţel cuminte.

Doi prieteni din pădure, au plecat pe drum agale,
Să găsească o căsuţă, ridicată într-o vale.

Castele mii din lumea-ntreagă,
A basmelor fără sfârşit,
Palate mari sub bolta largă,
De nu se ştie-a lor ivit,

Dintre tufe, dimineaţa, se ridică o tomată;
Ea priveşte somnorasă, cuprinzând grădina toată,
Când deodată se aude, de pe gard cântând cocoşul,
Iar din casă, se zăreşte, un băiat ieşind cu coşul.