Si n-am ramas decat cu-atat... c-un strop de gand,
Infiripat printre vesnicele mici cavouri
Pe care rareori le studiam din departari,
Crezand ca sunt simple decoruri.
Si nici o clipa nu imi inchipuiam
Ca o sa ajung asa grabit...
Spre un larg sfarsit, sa ating un mit...
Si-apoi sa plang peste o cripta invechita,
Ce anii lungi si grei o mai apasa,
Iar eu intins de-a lungul ei...
Astept minunea, ca sa cada.
Prin jurul meu nu e nimic,
Decat... doar mici batai de vant
Ce ma apleaca spre pamant,
Incat ma fac sa simt adeseori...
Ca nu mai sunt.
vezi mai multe poezii de: RCE
Detalii poezie:
Distribuie pe: