Cinci frunze dintr-un ram, mâna lin mi-au mângâiat,
Cinci degete subțiri, palmei i-au încredințat
Pravila naturii, demiurgic manuscris,
Pentru omul ce-i stăpân peste fire, cum stă scris!
Cinci degete subțiri par o rănită buză,
Despre om, cum calcă legea, toate-n cor acuză:
Din inimă de codru tai ramul de-i uscat,
În iarnă când nu doare carnea de curmat!
Pădurea-i ciuntită, nu-i vlagă s-aducă un nor,
Nu-i umbră de frați, uscatele brațe rău dor!...
Fug cânturi din ram cu păsări spre umbră de huci,
Cărarea pădurii își strigă urzica-n răscruci!
Nu-i ploaie la zmeur, n-au urșii hrană-n bârlog,
Mândria pădurii vine-n orașe, milog...
Doar lupii-au rămas, la pânda de cerbi, la izvoare,
Copacii-s mai rari, dând în vileag căprioare!..
Nu-s flori în poiană, parfum în pale de fân,
Izvoare secate urcă la cer galbenul sân,
Otrava din aer mușcă din plante subtil,
Moare albina, oprind fecundări de pistil!
Spectacol măreț, catharsis la lupii din noi,
Natura ne spală obrazul de gândul-noroi,
Când pravila firii, zilnic ne-o fi sacru rit,
Va reveni armonia-n imperiu-i sortit!...
vezi mai multe poezii de: dorurot
Detalii poezie:
Distribuie pe: