Celui ce intră singur în noapte
Îi trebuiesc aripi serafice
Pe umeri în loc de brațe
Dar și îngeri fiind tot s-ar rătăci
Prin pădurea de cruci a cimitirului
Boemian din orașul vânturilor.
Clopotul ca o pendulă lunară
Jumate numai de clepsidră
Se clatină peste scufia rosie
De cardinal a capelei Florentine.
Muzeu in aer liber de arhitectură
Monumentală, de mausoleuri,
De înalte obeliscuri egiptene
Sculpturi a la pietà din marmură
Albă, veritabilă de Carrara,
În grădini de liliac şi iasomie.
O veritabila emulaţie post-mortem
A răposaţilor întru Domnul.
Dar acum marea competiţie
Pe viață și pe moarte
S-a terminat, cimitirul singur
Zace istovit sub o pătură
De iarbă verde, se odihneşte.
La periferiile noului Eden
Din legendarul oraș al vânturilor
Se vând încă locuri de veci
Ieftine, convenabile, atractive.
vezi mai multe poezii de: marin.mihalache
Detalii poezie:
Distribuie pe: