Ce mult te mai iubesc tu...nu vei şti,
Nici cum te strâng la piept prin praf de seară
Sperând a doua zi să mai revii
Să-mi mângâi visele cu glas de primăvară....
Îmi laşi în urmă gânduri care dor
Si-n chipul toamnei umed, le zăresc,
Mă pierd prin arămiul trist covor
Dar tu...nu ai să ştii cât te iubesc!
Când mână ta pe chipul meu coboară,
Mă pierd prin valul mărilor albastre
Ce sub priviri tăcute se strecoară
Sorbind eternul cer topit prin astre.
Când te apropii ca o lună plină
Ce-n calde nopți se-ascunde în fereastră,
Simt lacrima sub gene cum suspină
Şi mă topesc ca florile din glastră!
Ce mult te-aş mai iubi tu...nu vei şti.....
Doar te opreşti din drum şi mă priveşti!
Poate regreți că n-ai să mai revii
Sau doar ți-e teamă c-ai să te-ndrăgosteşti?
vezi mai multe poezii de: Panait Gabriela
Detalii poezie:
Distribuie pe: