Ai fi fost pe cerul nopții sfântǎ steaua mea polarǎ,
sau busola mea de aur ȋn deriva-mi solitarǎ,
rǎtǎcind pe marea vieții, izbit de-ale vieții valuri,
ai fi fost în cuget farul care mă purta la maluri.
Mi-ai fi fost balsam de suflet printre clipele fierbinți,
aș fi ridicat altare pentru ochii tăi cuminți,
le-aș fi presărat în suflet ca-ntr-o vastă mănăstire,
monument de viață plânsă împietrit pentru iubire.
Tu m-ai vrut icoanǎ mutǎ ȋntr-o lume de păcate,
o-ntelegere absurdǎ pentru viciile toate,
eunuc scopit de minte cu aere de șeic,
bou la ieslea demnitǎții cu dorințe de nimic.
M-ai fi vrut un accesoriu, un mobilier de lemn,
sǎ mǎ las mutat oriunde la discretul tǎu ȋndemn,
o mǎmȃie fǎrǎ suflet, un docil, un om de paie,
o paiațǎ numai zȃmbet, a ambiției trǎsnaie!
M-aș fi vrut realitate printre hoarde de nǎluci,
nu o santinelǎ oarbă păzind suflete de cuci,
m-aș fi vrut mac de dorințǎ ȋntr-un lan de renunțare
și final de suferință ȋntr-o clipǎ de-mpǎcare.
Ți-aș fi curațat cu mȃna toate urmele de spin,
te-aș fi vrut o catedrală unde singur sǎ mǎ-nchin,
admirând Calea Lactee, ți-aș fi pus-o la picioare
și-am fi scris o epopee cu trǎirile barbare.
Așa, nu ne-am fost niciuna, nici iubire, nici lǎsare,
ci, banale conștiințe pe terenuri de-ncercare
ce-au adǎugat la viațǎ clipe prețios pierdute,
una slobodǎ-n gândire, alta liberǎ-n virtute.
Veveriţele zburătoare din Asia nu zboară propriu-zis, dar pot plana din copac în copac, datorită membranei subţiri dintre picioare, ce le foloseşte ca o paraşută.
Citate şi Maxime:
Admiraţia este suprema bucurie a înţelegerii. Albert Camus
vezi mai multe poezii de: Florentin
Detalii poezie:
Distribuie pe: