Cântec poetului

Autor:Manuela Munteanu


Adăugat de: Manuela Munteanu

sâmbătă, 15 iulie 2023

Iar a zburat o stea din larga-ți călimară!
I-ai născocit un trup din dragoste de stihuri,
Să urce scări de-argint, să spintece văzduhuri,
Ca să-nfioare lumi, cu plânset de vioară.

Ai scormonit prin dor și i-ai furat lumina
Prelinsă din suspin, cu cioburi mari de lacrimi,
Iar din sărut ai strâns dulceață grea de patimi,
Din vorbe, mângâiere și din greșeală, vina,

De le-ai culcat pe pat cu așternut de foaie,
Le-ai spus povești cu tâlc, muiate în cerneală,
Ai depănat un fir de tainică urzeală
Și a sclipit o stea cu chipul alb, bălaie.


vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? nu


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.