Camera 107

Autor:Andrioaia Diana-Stefania


Adăugat de: andrioaiadianas

joi, 28 noiembrie 2024

Mă strâng pereții cu ochi,
iar aerul e greu de tras în piept,
ușile stau veșnic tăcute,
nu mai apasă nimeni pe clanță.

Mișun fantomatică de colo-colo,
dezechilibru toracic și insomnii.
Mă strâng pereții cu ochi,
lacrimile mele s-au pierdut în liniște.

Cugetele îmi stau pe vârful limbii.
Rătăcesc în sinele meu.
Aerul devine greu de tras în piept,
mă sufocă ciclul karmic al destinului.

Sunt iluzionistă în scenarii fictive,
recentrez viitor în trecutul de aproape.
Ușile stau veșnic tăcute,
însă pleoapele-mi se strâng sub frântele șoapte.

Aerul devine greu de tras în piept.
Ușile stau veșnic tăcute.
Nu mai apasă nimeni pe clanță.
Mă strâng pereții cu ochi.


vezi mai multe poezii de: andrioaiadianas


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Singurătate
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.