Andrioaiadianas - creaţii proprii

Îmi atârnă inima de tine,
Iar mirosul tău îmi pătrunde sub piele.
Decembrie se naște pe flori de morminte,
Acoperite de zăpada ce nu se topește.

Am muțit de atâta durere,
nu mai există cuvinte de spus,
îmi despart buzele din pură plăcere,
iar tăcerea din mine-i precum un răspuns.

Vreau să te făgăduiesc dintr-un pumn de clisă
Să te modelez după forma cugetului meu,
Să-ți dotez suflul vieții în încercări greoaie,
Să te simțesc din glevă până-n calcaneu.

Mă strâng pereții cu ochi,
iar aerul e greu de tras în piept,
ușile stau veșnic tăcute,
nu mai apasă nimeni pe clanță.

un cer de jad stins
sub pădurea înghițită de noapte,
mă gândesc cu simțământ la viața de apoi,
când dovada nemuririi sub ochii mei tresare.

crapă sub tălpile mele bucăți de lemn,
miros de crini îmi taie plămânii,
ochii sparți privesc doar în față
mă caut în oameni și mor înăuntru.

Goliciunea se varsă în pahare care nu au finalitate,
sufletul meu s-a stins după ultimul.
Totul în jurul meu e pe picior de plecare,
eu zăbovind în crâşmă - aşteptănd ultimul tren.