bunica

Autor:M Horlaci


Adăugat de: M Horlaci

miercuri, 08 mai 2019

sunt poetul mereu nepoet
când mă surprind muscând din otrava iubirii
Adam m-a mințit
iar ultima frunză care-mi ascundea goliciunea
a fost suflată de un vânt Dumnezeiesc
lumea nu admiră urâtul din mine
împodobită cumva să ascundă iluzia
o umbră în chip de femeie
se-asază pe singurul scaun
în camera mea cu fereste întunecate
e o liniste ucigasă
chiar lipsa oricărui zgomot te poate ucide
asa a murit bunica
din prea multă liniste
Dumnezeu i-a furat mai întâi ochii
apoi îngerii ca niste magicieni
au făcut-o să dispară
lăsându-mi din nou
mintea pustie


vezi mai multe poezii de: M Horlaci


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.