M Horlaci - creaţii proprii

Iarna de afară a murit în mine,
moartea ei subită naște trandafiri,
a crescut sălbatic un lăstar din rime,
îmi aștern iubirea-n litere subțiri.

Eu nu te iubesc cum te iubesc oamenii, si te iubesc cum te iubesc eu.
Eu sunt deasupra lor că:
Îți colind cărările inimii înnoptate pe vârfurile degetelor,
luminând doar traiectoria sărutului tău spre limanul buzelor mele.

Inima ta e cerul întunecat de aprilie
un paste ce defilează
într-un continuu demers
printre silute ca niște

Când se arcuiesc pe trupu-mi
Inundat de-a ta lumină,
Simt atingerea-ți firească
Si al patosului dor.

Uneori o rană, alteori un gând,
amintiri si lacrimi legănate-n vânt.

Uneori iubire, alteori nimic,

Se-aud bătând din aripi, prin vremuri, heruvimii.
Istoria-i bătrână ca peșterile morții,
În care, printre leșuri, se-odihnesc coioții.
Doar luna-nsângerată e linistea mulțimii.

ripostă


pe hârtie acelasi nimic

aproape viu
nu mai contează cărarea pe care o las
mă vindec
și-ntr-o baladă nepământeană,

Sunt file-mbătrânite
si la origini gândul
înșelător se-ntoarce
gustând din taina

Ne bucurăm

de-arhaice cuvinte,