M Horlaci - creaţii proprii

sunt poetul mereu nepoet
când mă surprind muscând din otrava iubirii
Adam m-a mințit
iar ultima frunză care-mi ascundea goliciunea

e vântul ce-mi sopteste
o poezie tristă
ecoul ei sfârseste
la tine în batistă

cerul pictat de copii
ca o capelă sixtină
revarsă lumină
Michelangelo ne surâde

săptămâna marilor iluzii
spitale gri si îngeri
în perfuzii
striveste mama

tristețea sfârseste
redând universului meu
tot aerul fumat

azi o poezie sub formă de pâine rotundă
hrăneste privirile care se rotesc la nesfârsit

ce nu as da dincolo de trup
să nu mai fie nevoie
de sânge pentru a ucide îngeri

fericirea pe care o cauți
un zbucium interminabil
prizonier
printre file pătate cu lacrimi de mamă

hai la auschwitz printre minunile Domnului
să vezi trenurile cum aduc
îngeri pentru schimbarea la față
cum abureste pita si ce bine miroase mielul

fiecare poem are vremea lui
ca si acesta
din rădăcina tristeții
spre coroana lumii