M Horlaci - creaţii proprii

nu sunt Eminescu
nici Cosbuc
nici Nichita
sau alții

salonul de gală cu largi draperii
mochetă turcească si scaune reci
la masa rotundă te-mbeți
si petreci

lumină dulce, lumină vie
izvor curat
din Dumnezeu
melancolie si poezie

străinul
răscoleste pământul
frunzele, iarba, cimitire de gânduri

e cerul de metal si ruginit pe-alocuri
tăcerea îsi ia zborul
prin a ferestrei
clipă

spune-mi doamne cine sunt?
dacă sunt frunză, înviorează pomii
dacă sunt apă, răcoreste-mi sufletul
dacă sunt pământ, pregăteste-mi groapa

simt vițele pe sub piele
cum grăbesc statura mea de pom
padurea arde, fumul în tăcere
ridică schele, moarte si stafii

desenează bagabonții cerculețe în vânt
uneori jonglează cu norii
soarele dispare după primul fum
ca o farfurie zburătoare prin anii saptezeci

amestec din fugă într-un ritual haotic
frământări, vise, idealuri pătate cu sânge
îmi pipăi chipul respirând un aer de toamnă
povestea frunzelor inspiră păcatul

mama îmi este credință
pot muta munții cu îmbrățisarea ei
privirea-i străbătută de ani
înseninează cerul din mine