Bocet
...
Când prin mine curge seva
Norilor purtați de vânt,
Duc cu mine oare febra
Vremelnicului legământ
De-a renaște pentru-a fi,
Umbră-ntinsă pe câmpii,
Sub ploi ce cad pe îndelete
Să adape-ncet pământul,
Pământul crăpat de sete,
Peste care-a trecut vântul?
...
Au nu sunt parte din natură,
Natura asta care-ndură
Toat-această greutate,
A unei lumi ce-i stă în spate
Și-o seacă și o golește
Și parcă nu se mai oprește,
Parcă tot mai nesătulă?
...
Cine-ar mai putea opri
Al naturii noastre chin,
Pricinuit fără măsură
De lumea tot mai nesătulă,
Ce nu e parte din natură
Și e parcă tot mai plină
De otravă și venin
Și mai lipsită de lumină?
...
Și eu ce-aș putea să fac
Când prin mine curge seva
Norilor purtați de vânt?
Să duc cu mine oare febra
vremelnicului legământ
De-a mă naște pentru-a fi
Într-o pădure, un copac
Ucis de om, nu de stihii
Tot mai ucis, veac după veac?
Când te uiţi la cer noaptea, te uiţi de fapt în trecut. Luminii stelelor îi ia ani de zile să ajungă la noi. Noi vedem ce s-a întâmplat când lumina a plecat de la stea, acum mulţi ani. Cu cât steaua este mai departe, cu atât mai mult în trecut vedem.
Citate şi Maxime:
Când privesc această lume mă întreb dacă poate uita Dumnezeu? Sorin Cerin
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: